nu mă urî în diminețile de luni,
mai bine să ne ținem de mână,
în palmă e un loc secret prin care poți
să intri în sufletul celuilalt,
hai să privim cum ne curge sângele
respectând principiul vaselor comunicante,
să ne pipăim inimile,
apoi cu vîrfurile degetelor să pictăm rupestru
peșterile în care ne găsim adăpost

acolo vom carta amintirile despre noi doi,
urmele de pași pe care uitarea nu le poate captura,
toate răurile ce ne-au spălat cenușiul zilelor
în care ne-am simțit singuri,
fericirea care ne respira aerul, sufocându-ne,
fiecare punct e o zi care a trecut peste noi,
așa vom lega timpul și, pentru o clipă,
vom uita că suntem muritori

spre seară, conturul mâinilor noastre împreunate
va naște păsări și fluturi și cai pe pereți,
deși eu voi fi de o parte a lumii, tu de cealaltă,
peste ani tot se va afla că am fost vii cândva,
o siluetă albă la nord,
o siluetă neagră la sud,
căutându-și speriate culorile
în oameni și lucruri