dimineața intră pe balcon ca o femeie
nedorită cu pleoape grele de plânsul copacilor
o muzică de pocnitori albe sperie diavolii noaptea
cu ei în sân se ține de ziduri care fac ochi
oare cine o smucește ca dintr-o pubelă de gânduri
rele adunate sepulcral
o pasăre împarte cerul în cercuri pentru fiecare
om părăsit de crez în aprilie
ca un câmp de iubire mediul meu
înconjurător respirăm păienjenește
prin ombilicuri de mătase marea separatistă nu mai știe nimic de morse
învățat la marginea buzelor un sărut
ne descurcă mai lesne cuvintele corăbii urmează lumina
de far flutură jurămintele noastre
ai inima fierbinte ca o cafea la nisip
sorbim pe rând din aceeași cană ne apropiem
zațul știe dinainte intersecțiile
ca și acolo unde iubirea ne-a lovit din plin și
nimeni nu i-a făcut dosar penal
nu a închis-o în întunericul celular
n-a îngrădit-o să citească mai departe viața ca pe o biblie

ce-i drept nu am făcut plângere
i-am lăsat libertatea
păcatele noastre

(18 aprilie 2015)