El, o fabulă nescrisă si nicicând evaluată
Ea, o umbră personală oglindită în ascuns;
Între ei, mereu probleme dar nicicând îndeajuns,
Să le bântuie destinul o prostie parfumată.
Luni, făcuse el o glumă, neștiind că uneori,
Din adâncul conștiinței frăgezită de nevoi,
Și adesea comparată c-o grămadă de noroi,
Ies idei necontrolate ce te umplu de fiori.
Ea, cuprinsă de rușine după gluma nedorită,
Tremurând ca o crenguță de mesteacăn tinerel
Aranjând în graba părul și uitându-se la el,
Îi răspunse într-o doară din gura neobosită.
Marți, căci se făcuse ziua, el se pregătea să plece;
Un costum la patru ace, o cravată brumărie,
Îl făceau mereu să pară, fără chiar ca el să știe,
Atractiv, ba chiar simpatic, un bărbat de nota zece.
Ea, frumoasă ca o zână îmbrăcată-n primăvară,
Așternând pe buze rujul într-un mod prea senzual,
Percepând o mângâiere într-o zonă de scandal,
Murmură o-njurătură călduroasă cum e vara.
Miercuri nu-i o zi oricare, el surâde în oglindă,
Are-un fel de mâncărime într-o zonă cerebrală;
Să se scarpine nu poate, deci îngană o morală,
La adresa fără număr pomenită-ntr-o colindă.
Ea îl vede când se strâmbă, îl cunoaște foarte bine;
Uneori din gelozie îi șoptește la ureche
Parafraze cunoscute, porcării fără pereche
Caracterizându-i stilul și cunoașterea de sine.
Să o spunem pe de-a dreptul, altfel n-are rost povestea;
El gelos, o bănuiește (fără însă vreo dovadă),
C-ar avea o aventură (o vazuse el pe stradă)
Împreună cu-n prieten...să uităm de toate-acestea.
Este vineri, el atipic, o așteaptă ca să vină,
Vor să meargă la plimbare într-un parc necunoscut.
Ea, din câte se cunoaște, niciodată n-a avut,
O prezență punctuală, cum ar fi să se cuvină.
O bomboană pe colivă e-o prezență necesară;
Chiar de uneori vădana le multiplică de poate.
Nu-i usor să-ți vină dorul de persoane decedate;
Nu-i ușor să stai în casă când te poți plimba pe-afară.
Tot așa, o bănuială percepută cu tristețe,
Rumegată în neștire într-un creier prăpădit,
Nu va ști de unde pleacă sau de unde a venit,
Nici de unde să culeagă numeroasele povețe.
Seara s-a lăsat, pe stradă vede fețe fericite,
Din nimic apare dânsa învelită în splendoare;
El o vede, o sărută și-o miroase ca pe-o floare;
Nu-i nimic, sunt doar normale mărturii nelămurite.