Buburuzele-s desculțe,
Astru arde ca un foc!
Numai una-i cu ghetuțe
Roșii, fine și cu toc.
.
S-ar plimba dar e bârfită
Că ar fi mai nu știu cum.
Iarnă, vară, înțolită
În hăinuțe ca de scrum.
.
Cinică, sofisticată,
Că-i fiică de magistrat;
"Nas pe sus", stând nemâncată,
Niciun amic n-a păstrat.
.
De la fițe, fandoseală,
Pălămida șopoti:
"Îngâmfare inutilă...
Solo vei îmbătrâni!"
.
S-a-negrit de la insultă!
"Buruieni" rosti scăzut.
"O țepoasă, o incultă,
Înfiptă pe veci în lut!"
.
Strecurându-se prin iarbă,
Vru să urce pe-un susai.
"Pleacă!" o-mboldi în grabă,
"Vai! te-a agățat un scai."
.
A smuncit haina nervoasă,
Și privind pe sub breton:
"Ești o frunză lunecoasă,
Nu îmi placi defel. Pardon!"
.
Ignoră cucuta verde,
Trecu peste volbură,
Și impunător se pierde
Spre bătrâna scorbură.
.
Musafiră nepoftită,
Nimeri un plisc căscat,
Și se pomeni-nghițită
Fără ghete. Ce păcat!
.
Ca o morală:

Din această întâmplare,
Chibzuind sub clar de lună,
Am deprins morala-n care
Aroganța nu e bună!