îmi scufund gândul să nu mă înec cu vise
plutesc în voia inimii precum un delfin în oceanul nopții
sau un fluture în marea margaretelor
ori doar om supus curgerii vieții
poate un pic nemuritor în clipă
dar atât de efemer totuși
precum inelul de diamant dintre două atingeri neatinse

deschid ochii vinovat de ce port în spatele pleoapelor
desfac brațele într-o răstignire banală
precum un trup de lumină pironit cu proiecții ale nopții
plutesc în voia inimii și nu mă mai înec cu viața

o respir ca la doctor
de-mi aud și strămoșii cum șușotesc