agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1215 .



Fabule trimise la Geoagiu
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Daruan ]

2015-07-16  | [This text should be read in romana]    | 



Moto : Simple fabulații

Mielul de Paște


Un miel ce-avea pe el așa cărniță
C-abia putea gurița să și-o caște,
Purta un semn anume pe codiță,
Spre-a fi sacrificat ca miel de Paște.

Dar când ieși o dată pe pășuni,
Cum părăsise pentru-o clipă grupul,
Se-apropie de crângul de aluni
Și-acolo dete nas în nas cu lupul.

Deci în ajun, când a venit sorocul
De-a fi ucis și-apoi băgat în oală,
El a lipsit, căci a avut norocul
De a muri de moarte naturală...

Câinele de rasă și maidanezul

- De ce sunt eu așa bătut de soartă,
Iar tu trăiești în pene și în puf? –
Îl întrebă, prin gard, cam pus pe ceartă,
Un maidanez, cu pizmă și năduf,

Pe-un câine îngrijit dintr-o ogradă -
De ce în viață toate-mi merg pe dos?
De ce ești pe covor și eu în stradă?
De ce tu carne și eu niciun os?

- Să știi, băiete, mie mi-este milă,
Dar gardu-i des și nu pot să te-ajut,
Iar răutatea ta e inutilă,
Eu sunt de-aici, tu unde te-ai născut?

***

De ți-e sortit să cânți în van colinde,
La porți închise gura să ți-o caști
Sau să îți fie viața Rai, depinde
De care parte-a gardului te naști.

Țapul – prim ministru

Se spune că-ntr-un mediu pădureț
Au fost alegeri libere și ”capul”,
Un președinte nou, un porc mistreț,
A desemnat drept prim ministru, țapul.

Acesta s-ar fi dus direct acasă
Și, tamponându-și fruntea cu batista,
Pe-o foaie albă, scoasă de sub masă,
Ar fi-nceput, decis, să-și facă lista.

Propuse la Finanțe o căpușă,
Un iepure notă la Apărare,
O capră la Transporturi - o mătușă,
Un sconx bătrân - la Muncă, o putoare;

Sobolul - la Justiție, că-i orb,
Scrisese la Interne un limbric,
La Mine țapul consemnă un corb,
La Sănătate puse-un vierme mic.

Un leneș va conduce Energia,
Externele, o buhă călătoare,
Hienei i s-ar da Economia,
Un trântor ar fi bun la Dezvoltare.

Un șoarece-ar primi Agricultura,
Iar boul ar lua Învățământul,
Măgarului i-ar reveni Cultura
Și rața mută i-ar purta cuvîntul...

Și cum scria cuprins de încordare,
De sus, de pe o creangă de molid,
Îi zise aspru o ciocănitoare -
O secretară dintr-un alt partid:

”Mă uit de sus și mă cuprinde febra:
Propui un sconcs, un vierme, un limbric?
De ce nu elefantul, tigrul, zebra?”,
Dar țapul îi răspunse: ”Ciocu’ mic!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!