Liniștea mea are zgardă, Joanna, nu rupe,
deși încearcă. Numai tu ai putere să stai
neclintită, cu țeasta spartă, lângă câinii
mei care, iată, adulmecă trupuri. Strigi

să mă bucur, căci înfrângerea, într-o zi,
va da muguri. Joanna, în toată pierderea
asta, capul meu de bronz, pentru cei care
mă iubesc, e o vază cu crizanteme. Hai,

Joanna, hai să inventăm ceva ireal. Tu,
în liniștea mea, poți trece peste zgomotul
infernal al uzinelor de ecosisteme foarte
ușor. Peste orice zgardă, peste orice
moarte. Peste mama, Joanna, mama noastră
care plânge-ncetișor ...





MEMORIA HIENEI, 2018