cum greierii cântă vraiște sub ferestre
o muzică roșie stridentă ce se naște încet
în noaptea violurilor triste cu iarba răvășită de rouă
sfiala tricoului cu doi pești de aur lățiți sub sânii tăi
ca și cum sunt un înger fugit din ceruri de silă
și se aude în noi pe sub piele
invazia câmpiei în marșuri orbitoare
cu pași grei de cremene seacă
sunt copiii flămânzi ai câmpiei amețiți de zare sub pruni
ce treieră singurătatea morții cu coasa de fier
și mi se face frică de eternitatea ei a morții
și nimeni nu-mi poate promite viața de apoi
ca un bănuț aruncat în cana de tablă
a orbului din răscrucea de drumuri acolo nu-i joc
doar foc și doar moarte
nu-i crucea de dar ci umbră turbată
un huruit de dealuri și câini urlători
peste partea ta de viață
peste partea mea de moarte

dă-mă jos din călușei
când pașii îmi sunt prea grei
dă-mă jos din lumea crudă
și ieși mamă de mă udă
cu lacrimă grea sărată
peste partea mea de viață
peste partea mea de moarte
peste lumea asta toată

și s-a aprins în cer o stea
duhnind a lumânare

plângeai amar conspirativ
plângeai a jale în neștire
ruguri înalte ardeau în carnea crudă
și mă înălțam spre cer ca o nălucă
și lupi urlau și cerbi în luncă