Tot timpul ți-am spus pe nume, C.

h o n e y
Un alint târziu,
ca o ultimă ploaie de vară
în plin septembrie.
impersonal,
un cuvânt
din care tu lipsești cu desăvârșire.

Honey, acoperă-mi te rog
urletul numelui tău
cu o nocturnă de Chopin,
dintr-aceea ce
îmi place mie,
în care se aude abia perceptibil
respirația sacadată a unui pianist.


Căci honey,
tu suni în mine
ca ecoul unei haite de lupi
flămânzi de iubire
ce se strivește
de pereții carcasei din piele și oase.
Și-așa îmi pot da seama
de goliciunea mea
umplută
doar de sunetul numelui tau
ce încearcă
să reproducă
stăngaci
o nocturnă mecanică
ce sună a orice,
numai a Chopin nu,
și lipsește respirația
e doar o copie patetică
a ceea ce ar fi putut să fie.


Învață-mă să respir, C.

Prefer sarea-n bucate, nu mierea.