Povestea pe care-o citiți
Nu-i, zău, vreo născoceală.
Și vă invit s-o răsfoiți
Petală cu petală...

Trăia odată, pe Pământ,
Făptură nestemată...
Născută fiind din aprig Vânt
Și-o Mare agitată.

Când se-mplinise an rotund
De când veni pe lume,
Se strânseră ai ei, pe prund,
Să-i dăruiască-un nume.

Soare și lună, stelele,
Un râu lin, o pădure,
Precum și păsărelele,
Ba chiar un mic fluture...

Jivine mii, un munte gri,
Plus iarba de pe câmpuri,
Sute de flori, în culori vii,
Sau peștii din adâncuri...

Toți erau martori la botez,
Cu Vânt și Mare-n frunte;
Chiar eu, tocmit să relatez
Ce-avea să se întâmple.

...

Și-atât mi-a fost... s-aud, în cor,
Strigându-i-se nume...
Ca, mai târziu, mușcat de dor,
S-o caut, nebun, prin lume.

...

După ce oaspeții prezenți
Au dat mână frățească,
Toți devenit-au conștienți
Cum vor ca s-o numească.

Iar dinăuntrul tuturor,
Lumina izvorâtă,
Se furișă, pe-un coridor,
În făptura născută.

Și-așa, din adunarea `cea,
Zvârlindu-și hăt pelinca,
Scăldată-n lapte, dulcinea,
Apăru... Katalinka.

Soare și lună stele-au prins
În părul nestematei,
Iar fluturașul, dinadins,
S-a-ntins... de-amoru` artei...

S-a transformat în tatuaj
Pe trupul prea-micuței,
Iar păsările-au pus penaj
În pernele drăguței.

`Poi iarba toată pat s-a strâns
Să doarmă bebelușa,
Iar florile pereți au plâns
Și muntele-a fost ușa.

Jivinele-au dansat de zor
Cu Vântul și cu Marea,
Pădurea a fost regizor,
Iar peștii-au prins mișcarea.

În urmă, râul liniștit
Se-nvolbură deodată,
Prestând un dans... cam unduit...
Din albia-i lungo-lată.

...

Creștea mai-mai ca Făt-Frumos,
Într-un an cât în nouă,
Pentru că trupu-i mlădios
Și-l tot scălda în rouă.

La prânz în lapte și-l scălda,
Apoi în miere, seara...
În doi ani fetița era...
Miss Vara-Primăvara!

Avea... așa... superb năsuc
Ținut în vânt... din tată...
Și ochi albaștri, de bucluc,
Din marea-nvolburată.

Să sari puteai în ochii săi,
În cristalin-necat.
De-o clipă înotai, apăi...
Pofteai încă o dat`.

În loc de gene, evantai,
Și-n loc de buze, flăcări,
Ardeai de tot, de le gustai,
Zburai mai sus ca păsări.

Sprâncenele se arcuiau,
Fiind lungi ca două veacuri,
Și, stând așa, se tot mirau
De fel și fel de fleacuri.

Să nu mai zic de obrăjori,
Sau blondele-i cosițe...
Primii, tinctură de bujori
Cu iz de garofițe.

Cât despre buclele zglobii...
Parfum de liliac
Și-având sclipirile-aurii...
Te cam lăsau buimac.

Se continua... draga de ea...
C-un gât fin, de gazelă,
Și umeri dulci, pe car’ ținea
Bucla cea mai rebelă.

Apoi dormeai la pieptul său
Mai plin ca luna plină
Și-alunecând... picai în „hău”...
Buric era de vină.

De mijloc s-o apuci visai,
Mai suplu ca suplețea,
Să joci „Răpirea din serai”
Dând gărzilor binețea.

Iar dacă după dans puteai...
Te mai lăsa sudoare...
La drum plecai și te plimbai
Pe lungile-i picioare.

Privind din spate-ai fi jurat
Că-i vioara lui Enescu,
Pe corzile-i ai fi cântat
”A mea ești cât trăiescu!”

Căci pielea-i dalbă, ori parfum,
Sau vocea cristalină,
Te tot țineau pe-al dânsei drum
Pe beznă ori lumină.

...

Poetic Katalinka sta
La poarta plajei sale...
Și parcă-un cântec fredona
Mișcând, ușor, sandale.

Iar rochia toată fremăta,
Plouau porii dorință,
Vântul în plete îi bătea
Cerându-i pocăință.

Nici asculta ce-ndrugă vânt,
La altele-i sta capul...
Precum ardeau buzici în cânt
Ea îl căuta pe... dragul...

Și tot treceau flăcăi p-acol`
Și-i trimiteau ocheade,
Unu`... cam mic, altu`... nasol...
Degeab` făceau parade.

Nisip pe ea... Katalinka,
Cu dragostea-i bătândă,
Pe plaja-casă se-ntindea
Sortindu-i la osândă!

Apoi se prelingea în mări
Să-și facă, diva, somnul...
C-a doua zi, curgând din zări,
Sosi-va, poate... domnul.

Treceau, asemeni, luni întregi,
Ori sute de-apropouri...
Și toți mi se dădeau viteji...
Cu stamină-n... cadouri.

Niciun`, nicicum nu reușea
Să farmece duduia.
Chiar toată-n șoapte de-o-nvelea,
N-acoperea... pistruia.

...

Cronos primăveri alinia
Ca niște năsturei...
Iar demoazela împlinea
Ani fix vreo douăștrei.

Trezită fiind de-un val stingher
Cu chef de-adrenalină,
Zări cel mai timid ungher
Stropit, tot, cu lumină.

Era chiar dimineața ce...
Precum se va vedea...
Născuse ziua-n care se...
Pe loc, înamora!

Scoase-un picior din marea ei
Să simtă-n vârf uscatul,
Splendoare-n iarbă, dumneai
Redefinea păcatul.

Scăldată-n raze se lăsă
Pe-a-ntregu` pielii sale...
O clipă, parcă, surclasă
Nemaiînvinsul Soare.

O zi era cum alta nu-i...
Magie peste mare!
Parcă parfumul dumnealui
Venea... așa... agale...

Pe plaja fină, stând desculț,
Un rac făcea gargară
Precum că ”banii... sunt prea mulț`
Să-ncalț, io, opt picioară!”

Trei scoici... și, doamne... toate trei
Pitzi... deși o neagă,
Scoteau doar perle despre cei
Ce-aveau să le culeagă.

Tufiș pe-un vânticel certa,
Că-i deranjase freza,
Tocmai când i se-nfățișa...
Tufișa... amoreza.

Deloc la modu`... de decor...
În goana lui, de-a tumba,
Prin cadru apăru ș-un nor
Să le tihnească umbra.

Și toate stau la locul lor,
Cum se știau de-o vreme,
Drept mediu înconjurător
Al inimii, ce geme...

Când, deodat`... din patru zări...
Unindu-se, pe centru,
Zburară patru arătări
Să se ciocnească, pentru...

Pentru c-avea să iasă el,
Din baie de lumină...
Cu ochii verzi... și bălăiel...
Ființă anonimă...

Dar care-avea să muște rău
În miezu-ndrăgostitei,
Să taie-apoi, cu-n ferăstrău,
Prin inima rănitei.

Frumos era... un blond, ca ea,
Aidoma-l și visase...
Pe spate părul și-l dădea,
Se pieptăna mătase.

Cu dinții drepți... și albi... și mulți...
Cu spate și mai drept...
Iar între tone de inculți
Șertan era deștept.

Citeai în paginile-i verzi,
Scrutându-le deodată,
Ca niciodată să nu crezi...
”Orice-ți promite, fată!”

Că, deh, puteai?! Păi tu credeai...
Te și vedeai mireasă...
Copii cu ochii verzi aveai
Și-ți construiai o casă.

Ținea și peptu` într-un fel...
Prieten cu trufia...
Subțire tare... pachețel...
Studiind coregrafia...

Iar drept urmare, la picior
Purtând un număr mare...
Pentru-a putea, mândru ficior,
Să dănțuiască tare.

Se purta dânsu-n țol festiv
Luat din țări străine,
Ce sta turnat pe trup sportiv
Ca blana pe feline.

Păi nu voia Katalinka
Esență de Quebracho?!
Ba... toată, toată se topea...
Când venea coconașu`.

Iar când s-a prins el a-i vorbi
Cu vocea tunătoare,
Începu fata a gândi
Că-i bun de-nsurătoare.

Doar vreo trei nopți i-au trebuit
Voinicului... s-o cheme,
Iar într-a patra... fortuit,
O auzi cum geme...

”Dar vin` la mine-odată, prinț
Ce te-ai născut din zări,
Vino degrab`... m-ai scos din minț`...
Adu-mi, deci, alinări.

Mă ia în brațe, strânge-mă,
Ne-om smulge dintre lume...
Și niciodat` slăbește-mă
Și strigă-mă pe nume!”

“Dorința ta poruncă mi-e
Divină creatură,
Tu geme... încă... până ce
Sfârșim alintătură...

Apoi mai geme-o dată, lung,
De ți-a plăcut de mine...
Pe-un fum mă duc... pe-un fum ajung
Și iar m-oi da la tine!”

Trăit-au astfel porumbei
Chiar niște ani la rândul,
Apoi... rămaseră cam grei...
Pe fructu` lor născându-l.

...

În timpu` ăst`, cu doru-n sac,
Înconjuram rotund
Umblând, ca un insomniac,
C-un sac fără de fund.

Și mă purtam din loc în loc
Să-ntreb de Katalinka,
Domnița ce-mi aprinse foc
Tocindu-mi, rău, opinca.

Nici nu v-am spus cum s-a-ntâmplat
Să-mi cază, Doamne, dragă...
Hai... nu vă fie cu bănat...
Promit povestea-ntreagă...

...

După ce nume a primit...
Și-a stat o vreme-n mare...
Întâmplător ne-am întâlnit
Între două hotare.

Eu... neștiind cine era,
Priveam la o făptură
Ce părea ruptă dintr-o stea,
De-a cer’ firimitură.

Gândeam atunci... mândră așa
Nici c-am văzut vreodată,
Ușoară ca un fulg de nea,
De floră adulată...

Cu piele fină, ochi felini
Pictând pe bolți ardoarea,
Îț` venea dânsei să te-nchini...
”De ce-ai oprit suflarea?”

Nici să clipesc nu mai puteam,
Să n-o tulească muza!
Ședeam ca prost și mă holbam,
Căzută-mi era buza.

Îl ținea strâns pe-al ei Șertan
Ce-o săruta pe tâmple...
Doi copii mari, sub un castan...
Ce-avea să se întâmple?!

Dânsa-i șopti ceva duios...
Crezut-am asta fiindcă
El îi răspunse, contagios,
”Te iubesc, Katalinkă!”

...

Și-atât mi-a fost... s-aud, din nou,
Strigându-i-se nume...
Ca imediat, mușcat de dor,
S-o caut, nebun, prin lume.

...

Copila nici a mai răspuns,
Suitu-s-a-n picioare,
Călcat-a iarba... și s-a dus
Topindu-se în zare.

Flăcău se ridică, la fel,
Gonind după iubită,
Cu vântu-n părul său rebel,
Cu freza ciufulită.

Iar eu, rămas în urma lor,
Pe barba-mi am aflat
Că dintr-o dată-s amator
De... fluturi în stomac...

...

Și-am început a căuta,
Umblând din casă-n casă
`Cel chip angelic... de o vrea
La braț să-mi stea mireasă.

Un an am mers... și încă un`...
Prin sate, sau orașe,
Prin munți, în ăl’ mai mic cătun
De-abia născut, în fașe.

Câmpiile am traversat
C-un singur gând în talpă,
Din cap în cap lumea am luat
S-o aflu pe cea dalbă.

Era nicăieri de găsit,
Parc-o-nghițise cerul...
Nici soarele, cât a ochit...
Nu văzu îngerelul.

Scrutând pe mări am întâlnit
Ciudată creatură
Ce, din nimică, a-ndrăznit
Să-mi puște plesnitură!

Zăream o specie de siren
Total necunoscută,
Pe-un petic de polistiren...
Și-o vâslă lângă plută.

Deasupra cap de om avea
Iar mijlocul... de lup...
Coadă de pește agita
Ca ursu’ laba-n stup.

Părea siren fiu de pirat
Pe cap cu o bandană,
Având ochiu` drept faultat
Și-un eyepatch pus pe rană.

„Ce-ai, arătare, de loviși?!”
Am întrebat, mirat.
”Apăi de ce nu ocoliși
Din față-ți emirat?

Trasat nu vezi că e tărâm
Să țin dușmani afară?
Cauți ce la min` pe caldarâm
C-o plută și-o chitară?”

”O caut pe ea, Katalinka,
Și grea îmi e misiunea,
Plus... n-apreciez caterinca...
Poate-ți întorc vreo una!

Ci n-ai văzut... te-ntreb cu jind...
O muză-a perfecțiunii
Pe-aci cumva bănănăind
Sub mult prea clarul lunii?”

”Să știi că astăzi ai noroc!”
Răspunse el, sirenul.
”Cred că ți s-a-mplinit soroc...
Primi-vei oxigenul.

Zărit-am ninfă ce grăiești
Chiar am vorbit nițică...
Se îndrepta spre București,
O... dulce bombonică!

C-avea, la braț, un el să știi
Voinic... și frumușel...
Vorbeau despre născut copii
Iar el era vesel.”

”Domnul în cale mi te-a scos!
Trăiască-ți plesnitura
Și stilul tău de belicos...
Că nu mă doare gura.

O-ntind acum... și-ți mulțumesc...
Purced spre preafrumoasă
Să-i spun, în față, c-o iubesc...
Cu dânsa c-aș vrea casă.”

...

Statuie stam... și-o cercetam...
Ea... se juca cu frunze;
În inimă de-a drept cântam
Un blues ce-i despre muze.

În frunze ș-un copil `nota...
Știam însă poveste...
Aflasem că Șertan fugea
După ce primea veste...

O lăsa singură-n fătări
Speriat că va fi tată,
Și-n loc de calde-mbrățisări
Plângea ca apucată.

Treizeci de primăveri avea
Tot mândră sta în zare
Pielea pe dânsa se ținea
La fel ca la născare.

Iar ochii-aceia... păr bălai...
Sau lungile-i picioare,
Ori sânii plini de îi priveai
Picai în aiurare...

Doream s-o strig, să fug la ea
Cu taică-su în plete,
Dar buze nu puteam mișca...
”Trezește-te poete!”

Și m-am trezit... doar n-am călcat
Pământul, tot, degeaba,
Pentru-a rămâne-acum blocat,
Riscând să pierd podoaba.

M-am apropiat încetișor
De-a cuplului verincă
Și-ajuns fiind, de brățișor
Am prins pe Katalinkă...

”Tu nu mă știi, floare-ntre flori,
Dar eu te cunosc bine.
Mânat-am mii de căișori
Până s-ajung la tine.

Tocit-am alte mii opinci
Să pot vedea iar chipul
Cu piele fină, ca de prunci...
Să stea aș vrea, azi, timpul.

Ți-am fost și martor la botez
Pe când erai de-o șchioapă,
Chiar de pe-atuncea... crezi, nu crezi,
Simțeam ce va să-nceapă...

Și-așa a fost, când te-am zărit...
O muză sub castan...
În miezu` meu a răsărit
Dragostea... simultan!

De-atunci întreb în lung și-n lat
Cine-a văzut copilă,
Călări... pe jos... am tot umblat...
De tălpi nu mi-a fost milă.

Pe drum aflat-am de Șertan
Și fuga lui de-acasă,
Lăsându-te cu băietan
Deși i-ai fost mireasă.

Dar ducă-se în lumea lui...
Un prost... că nu v-a vrut...
Acum, aici, aș vrea să-mi spui
De pot să te sărut...

De mijloc să te prind aș vrea,
Tu să mă strângi pe mine,
De-ai zice Katalinkă da,
M-aș însura cu tine!

La-mpreunare-ar dănțui
Iarăși natura toată,
Mare și Vânt ne-ar dărui
O viață fără pată.

Te-aș iubi ziua într-un fel,
Iar noaptea-n multe feluri...
Și-am locui pe-un nor rebel,
În vârf de apogeuri.

Cât despre pruncul tău iubit,
În brațe ți l-aș ține,
Cu multe stele-mpodobit
Din nopțile senine.

De-acol` și luna aș fura
Să fie policandru
În nopțile ce v-aș cânta
Cât aș putea de tandru.

Hai... vin`... plutește-așa ușor...
Vorbește-mi cu privirea...
Hai... vin`... îț` jur că am să mor
De-mi spulberi fericirea."

P:)