cu mâinile umflate de alintul riglei
desenez grafice despre cum se poate da colțul fericit
pentru că după o viață ca poet
până și moartea pare o metaforă

privesc adâncul cunoașterii
ca pe o ispravă de luni dimineața
întotdeauna după un chef între bărbați
cu mult fum și bârfe despre femei și îngeri

nu am niciodată o ordine firească
deci am momentele mele când încurc ițele
amestec frecvent idealurile cu tot felul de dorințe
iar amalgamul acesta de trăiri
poate deruta și judecata de apoi

în fine
mă văd apatrid la o ultimă vamă
domesticind cerberi și cosind poieni cu nuferi
cât mai albaștrii cât mai imposibili