cineva mi-a șoptit
spre dimineață
că toate florile
ce și-au ascuns parfumul
prin încăperile sufletului meu
dezvelit
și-au compus o romanță
s-adorm
când nu mai am cerneală
să-mi spăl gândurile
mototolite de-atâtea ploi
vor suspina după surâsul tău
după versul aprins
vor plânge pentru amândoi
și vor lăsa să curgă
câte-un strop
din elixirul nopților de mai
în inimile noastre încrucișate
ca niște labirinturi fără sfârșit

plânsul e o parte din noi
și ne jucăm cu el
făcând bărcuțe
pe care le lansăm
spre țărmuri iluzorii
le populăm cu focul
care izbucnește mereu
mai dogoritor
după ce tornadele se liniștesc

trăim
întotdeauna același joc
sălbatecă furtună
ploaie de vară
eternul foc