Izbit de viața asta chiar în creștet
am izbutit Lumină-n mersul veșted
misterul e, să-mi zguduie pereții,
pe de asupra de a toți poeții

În rest, cafeaua dulce mi-e amară
cum pe hârtie-aș bea din călimară
căci muza mea nu e deloc târzie
să-mi nască pui frumoși de poezie

De aur ale tinelui pepite
le izbutesc abia pe pipăite
și sunt vlăstare netede de ceață
dar în odaie-i liniște, dulceață

Iar toamna fie Domnul să o beie
să pot mânca-n peniță curcubeie
și în eternul ce e-n mine ud
răcniri de încă vreme să aud