nu mi-am putut explica
ce căutam pe caldarâmul acela
într-o atmosferă opacă
în care zilele semănau cu idealurile înzăpezite
iar poarta prin care intrau
releva bunăvoința vântului

n-am înțeles nici de ce clipele
când strângeam viața la piept
împreună cu rugăciunile ei
s-au materializat în clișee de lumină
sfredelindu-mi oasele până la măduva ultimului gând
imaginându-mi-te

n-am știut nimic
din mersul acelui timp paralel cu al tău
simțeam doar cum doare aerul din jur
în care lăsasem toate privirile inocente
și-atâtea perechi de aripi
încât și acum fâlfâitul lor
îmi scutură dorul

mai târziu am acordat înțelegere acelui timp
permițând luminii să crească-n sămânță
înalțând în aer brațe întinse spre mine
pe care numai ochiul meu
le vedea cum cresc

acum mai este numai o pasăre solitară
pe caldarâm
probabil că-n zori
și ea își va lua zborul


29 noiembrie 2015