Ne zace voinicia sub pleoapele tăcute,
În ochii triști se-ngroașă rădăcini,
Și când vederile au ajuns înguste,
Se-aruncă vina pe destin.

Ni se usucă florile-n ferestre,
Deși le-atinge zi de zi lumina,
Inexplicabile procese,
Când am uitat să le udăm țărâna.

Ne bate inima-ntre coaste,
Ateu ne curge sângele prin vene,
Ne vom trezi cu măști pe față,
Și vom uita de propriul nume.