trăiesc drama
de a respira noncolor în parcul devastat de singurătăți
băncile depopulate aburii cailor
în galop cu realitatea
totul se clișeizează

devin monștrii care alunecă pe rampe
incapabili de o umbră de mister
irealitatea lor se volatilizează
iar din epicentrul sufletului
teiubescurile devin longiline

valul de vii asimetrici se contorsionează pe străzi
diminețile orașul fierbe cafea
câinii așteaptă la taverne stăpâni
de o zi
miroase a zambile atât de puternic
încât din vitrine
sar pe trotuar
femei pe tocuri de 16 cm
cu glezne subțiri strânse în ciorapi lycra
niște coapse dezordonate părul
întins până scârțâie ca niște corzi bine unse de viori
poeme-cofraj