în fiecare dimineață
renasc
acoperită de fâneață proaspătă
și câteva aripi
aplecate deasupra câmpului meu de cuvinte
cu arterele pline de lumină
în simbioză cu existența călătoresc
atingându-ne umerii
vorbele
gândurile
iar când tăcerea vrea să-mi spună ceva
las sufletul liber
să zburde
precum trăpașul care aleargă
să atingă marginile vieții
prin cavitățile timpului curg clipă
desăvărșindu-i menirea
trec prin depărtare
îmbrac goluri
dezbrac anotimpuri
acopăr totuși bucăți mari de toamnă
cu dor din primăvară
apoi în peretele zilei se deschide o fereastră
văd prin ea cum vântul îmi suflă existența
cum îmi curg râuri cuvintele
când vor să o-ntoarcă