Adânci și-amare-s lacrimile care,
Pe-obrazu-mi ros de vremi, tot șiroiesc.
Și șiroiesc, căci nu am fost în stare,
Șă-ți spun cât te aștept, cât te iubesc.

De n-ai fi fost, te-aș fi făcut din mine,
Și viața-mi toată ție ți-aș fi dat.
Tu nu știi că-s timid și greu îmi vine
Să-ți recunosc și asta e păcat.

Te-am mai cântat în versuri și-altă dată,
Dar am văzut și văd că nu te prinzi.
Și pân' ți-oi recunoaște, of, odată,
Frumoasa mea, te rog să nu te vinzi!