da, Ema
am iubit și eu
o dată la întâmplare
avea șoimi în privire
și otravă pe buze
m-a sărutat

a doua oară m-a căutat în seara fără lună
decupam poeme
și le numeam după mine
mi-a cerut un timbru să-mi trimită cuvântul
dincolo
l-am sărutat

până s-au chircit toate abandonurile
în pântecele meu
era deja iarnă
fetușii lepădați ai iubirii
suflau peste hornuri
în anotimpul acesta sterp
uneori râde copilăria
la sânul mamei

nu îl pot numi
cu diminețile oarbe
nu-i pot face chip
să-mbătrânească între spaimele mele

mi-e atât de sete
sorb seva umbrelor
aruncate de trunchiuri de copaci
și nu blestem
nici măcar în gând
că am venit prea târziu
să-i nasc copii de hârtie
să-mi fie...

da, Ema
m-a iubit și el
anonim
atipic
amorf
toate ale lui încep cu prima literă
chiar și primul sărut
e un adagio
care nu poate fi rostit

între timp
ceasul își astupă timpanele
așteptarea ticăie surd
ziua își scoate monedele din buzunar
le aruncă în mijlocul pieței
privind cum mâinile
sunt cupe lacome
pe care nimeni
nimeni
nu le poate opri.