Cât de încet, ai zice că a stat,
se plimbă la baston și cu joben
un cord ce ieri era profund dedat
oricărui gest azi socotit ...obscen.

Mai ticăie mofluz, persuasiv
de simte-n aer jilav o femeie
pierzând orice îndemn disuasiv
păcatului acelorași trasee.

E pace nouă, atât de nefirească,
în ochiul învățat adânc să muște
râvna din silueta femeiască
și-n zori astâmpăr să-i împuște,

lăsând-o goală însă totuși plină,
ca-n orice paradox axiomatic -
Acum, un strop de vin și nicio vină
preface totul în ceva ...dogmatic.

Cât de sublim, ai zice că-i părere,
s-așază între poze-nmaronite,
nedumerit de-or fi cumva himere
sau tresărire-amantei regăsite!
......................................................
Zici că-i statuia hainei lui uitate,
sculptată șui de un artist bizar,
biet cord, sau câte oare, poate
încurc-aiurea pașii pe trotuar...