Cu fiecare nemărginire suntem aproape bogați
nu închiși în orizonturi oarbe,
nemurirea prin moarte se recunoaște,

orice spirală pretinde înălțime
în conturul ce se gândește rotund
ca roata înspițată.

Undele nimicului nu duc niciunde,
în gândul nostru cremenea se zidește,
respiră aerul de pe oglinda cerului,

sunt margini înghițite de nemargini active
buchet de lavă cu fructu-n coacere.

Suflul aproapelui în ceafa durerii
toarnă vinul fierbinte cu mirodenii
în subțirele nărilor,

de istovirea, băută, lumina se apropie.