1

Trăiești cu speranța unui capăt.
Doar firul se deșiră cum vrea el: anapoda.
De-ai învăța măcar să spui „stop!”, s-aștepți începutul.

Fără o scăpărare a minții, nici un cuvânt nu se-aprinde,
nici inima n-ar putea să dea gravitate momentului.

Nimic nu vine de la sine, totul de-acolo pornește.


2

Niște pitici cred c-au inventat fericirea.
Trag de un fir. La capăt, doar o minge de foc.
Încing jocul. Și-n ardere își află ursita.

De la celălalt capăt,
vine un vânt și-i stinge pe toți.

Uite și tu cum au ars-o ăștia în fericire!


3

Prinzi de firul ăla și tragi.
Poate la capăt apare vreo Penelopă
sau vreo Giselă cu părul bălai.

Tragi constant, în acorduri de inimă
sau, poate, de clopot.

Până la acordul final, tragi un somn, să-i visezi începutul.


4

Dacă te șuieră vreo iluzie,
ia seama, nu-ntinde prea mult coarda,
că iluziile astea se plictisesc mai ușor decât o sirenă.

Poartă-te frumos cu ele,
să-și închipuie c-ai fost eminent la școala iluziei!

Să înșeli amăgirea doar cu propria-i lecție!