mi-ai spus de-atâtea ori
că vrei să plec
de au uitat și stelele să piară
iar soarele se-ntoarce ca zevzec
după un ceas
la răsăritu-i
iară
m-ai renegat de-atât de multe ori
încât au dat copacii veste- n țară
că de găsim vreodată drumul drept
vor dispărea nălucile de seară
de-atâtea ori
m-ai alungat din piept
încât se rup catapetesme-n două
în casa universului inert
nu mai șoptește nimeni
Pace Vouă!
de mii de ori ne-am întrebat
în noi
vor fi curgând
șiroaie de lumină
sau suntem doar
neprihăniți și goi
și căutăm
s-avem și noi o vină
suntem un basm într-un ceaslov uitat
la marginea pădurilor cu iele
în mijlocul unui tărâm lăsat
de veșnicie
teama să și-o spele?