nimeni nu înghite fără să mestece
arborii în pijama de toamnă
noaptea se refugiază în călimară
își subscrie visele pămânților
eterul zboară prin ziuă
de mai să incendieze zadarul
unui ghimpe din inima nimicului

te cuprind brațe de tăcere
în pieptul inimii deteriorate de zbor
spre singura cale posibilă
reflexele ei îmi sucesc înaintările
cerșesc liniște la porțile vetustului
particule de tăcere se izbesc zgomotos
de singurele poeziei sufragii