o potaie
alungată poate
abandonată
câine fără stăpân
s-a dat la o parte când am trecut pe cărare
cu coada între picioare
jegărât costeliv
cu ochi de om mă privea într-o durere mare
empatic l-am perceput ca fiind eu

i-am întins mâna
s-a apropiat tremurând
mi-a mirosit-o și
cu capul pe-o parte
s-a lăsat în total abandon
i-am spus vino

suntem doi doar de o noapte
și apartamentul nu mai pare pustiu
îmbăiat pieptănat
în ochi îi citesc bucuria
bucuria lui se revarsă în mine
și nu mai știu
dacă eu l-am găsit
sau el pe mine
și nu mai știu
cine-i om cine-i câine
poate că amândoi ne-am întregit
făcând din ploile tristețelor noastre
un nou răsărit

n-am ce nume să-ți dau măi suflete
decât pe al meu
vino în brațe Ioane
nu mai încape în piele
se foiește dă din coadă și-mi linge mâna...

îți mulțumim Doamne
pentru ziua ce-ncepe...