O pierdere de sine
întro casă cu acoperiș țuguiat
unde se prindeau lilieci din turla bisericii vecine
apoi veneau pisici cu zgomot hearvy metal
pe grinzi întrecându-se să-i prindă

uneori sta deasupra liliacului mov înflorit
cu aburul ei de ciorbe zgomotoase
până la golirea amurgului
gândind cum tot așa încetează însăși veșnicia

alteori întindea mese cu fructele Cleopatrei
pentru oaspeți ce-și lățeau zâmbetul în lumină
se pitula în noapte iar dimineața
se simțea tot grosieră în propria alcătuire...

de fapt fiecărui anotimp i-a văzut acolo și albul și întunericul german...

primăvara începea să înșire leandri
zmeuri panseluțe agriși crini lalele dalii
etc. etc. etc. și sufletul printre ele
să taie iarba să strângă iarba din romburi sute de romburi
vara cugeta cum să țină umbrelele multiformice cât mai eficient
pe zidul singurătății să-nțepe liniștea
măcar vreunui fluture ori vreunei păsări
venea toamna și-și punea la picioare lăzi greoaie
amețind cu harponul de fructe copac după copac...

iar iarna epuizată de maldărele de nămeți
trase ba-n dreapta ba-n stânga
după cum da ordin vântul
abia dacă-i mai rămânea timp să îmbrățișeze
omul de zăpadă oribil de trist
printre brâdușe