și veșnic, în visarea ta alpină
ești omeneasca muzei mele floare,
furtuna gândului în tine doare,
stihia te izbește în tulpină.

deasupra rațiunii, în candoare
plutirea ta în mine e deplină
și dorurile zării îmi alină,
precum un viciu curgi prin vene rare.

din al tău sânge-mi bea ades penița
iar pielea ta e-o celuloză parcă
întâiul ram, din care pace-n Arcă
o pasăre-a cules spre om Mlădița.

cuprins de tine-n brațe de himere
pe trup n-am apa mustului din Mere...