după ce roțile s-au pus în mișcare, odată cu ploaia
verticală și blândă, părea că doar acoperișul se prelinge pe lângă ferestrele
care tăiau imagini, aceiași copaci alergând, aceeași groapă de gunoi a
orașului comun, oraș în care vrei să locuiești, să simți
mișcarea, energia, dincolo de mizerie, dincolo

acești oameni și-au aruncat orice lucru inutil
sau tot ce se transformă invariabil (precum în noi, după ce am consumat timpul
în care am fi putut zvâcni) în ceva digerat, tocit, ros, alterat, trecut
prin toate mecanismele mărunțirii

cineva a zis că plouă, altcineva a spus că e doar o impresie
un cer spălat de neputință - am crezut în altcineva - dincolo de mine și de ferestre
în acel loc și timp, roțile își repetau mișcarea
circulară, pe când ploaia cădea
verticală și blândă

atunci am deschis telefonul
să-ți spun că plouă
să-ți spun ceva