Mă vrei zdrobit, c-un creier de legumă,
împrăștiat în mii de bucățele,
cu inima pocnită, pe stradele
urlând la luna care mă sugrumă,

un Robinson Crusoe în atele,
acoperit cu plapume de brumă,
pe-o insulă de glorie postumă
din tomberonul patimilor mele.

Nu mă mai văd în rafturi și-n vitrine,
din visuri mi-au rămas doar zorii grei
și-o rea sfârșeală parcă mă reține

când știu că mă așteaptă-amurgul, ce-i
o depărtare-a sinelui de mine.
Dar, ce contează... Bine că mă vrei…