buzele arse de sete, gândurile răsucite, sufletele rătăcite
toate îți cer îndurare și-și caută drept sălaș

sădite-adânc la încheietura sufletului
cuvintele își trag seva din sângele scurs pe ascuns

era o vreme când erau la mare căutare
și fiecare își purta trena de înțelesuri și subînțelesuri cu mândrie

apoi le-au năpădit barbarismele căsăpindu-le,
împuținându-le trupurile, lăsându-le golite de orice înțeles

dar lumea nu a băgat de seama sau poate că nu a știu să le apere
lăsându-le pradă istovirii, pribegiei și supliciilor

ne mor cuvintele strigau poeții adunând ultimele culori vii
dar ce poate face un poet cu o palidă culoare în față tăvălugului?

în adânc de pădure, prin scorburile dicționarelor
cuvintele s-au retras în pustie, rădicând slavă celui ce le-a zămislit

și-n rugile lor fierbinți nu se regăsește decât ultima flacăra a credinței
un neostoit și dulce iertător…

amin