lăuntrul pâinii, aurul din spice
pe guri o carne cristică răstoarnă
că iarăși vine ceasul cel de iarnă,
cât casa nea de-o fi să se ridice.

zăpezi în suflet lene să îți cearnă
și rigă-al apei pure să abdice
o stea-n destinul trist al tău va zice
vărsându-ți ochii limpezi prin lucarnă.

omăt de celuloză-i sub peniță,
cerneala tot gonește-n depărtări
și slova stă pe-un chip de muceniță.

beții de clipe-n drum de căutări
mai suie-n noi divina rămășiță,
lumina ce rezidă din iertări...