un cer avem
sub el pământul ne îngroapă
moșii de iarnă
de dincolo surâd apăsător
cadavre triste
ce până ieri ne-au fost
și mângâiere și blestem
cuminți acuma șed
sub umbră timpului zălog
să plângă nu mai pot
să ne sărute ar dori
dar haina-i strâmtă și se rupe