tu erai alta
o particulă dintr-un viscol hoinar
o înălțare din vechiul meu turn
dansând printre copaci
în liniștea eliberată de armă.

tu erai alta...

mi-e foarte greu să-ți explic.
motanul meu Vladimir cască și
îți spun, e fericit. încerc să-ți citesc
un poem din "ultimul samurai" dar gândul
a devenit un substitut mai greu
decât realitatea. știu, arăt cam obosit
și mai bătrân ca de obicei. în spatele ferestrei
vântul mușcă strident din copaci
plânge ca un alcoolic, ca și cum ar fi simțit
actualul tău spleen spulberând în Nord zăpada.
nu știu. câteodată mă simt ca un străin
un arbore gros, răgușit, căzut încet în mare
căutându-și scăparea. știi, dincolo de nori
stelele se înmulțesc în întuneric. luna
străbate cerul promis. o parașută fără sens
spintecă noaptea. eu nu m-am gândit niciodată
cum o să mor. îmi încrucișez brațele
fără nici un presentiment. îmi închipui
cum aș răsări o geană lungă printre stânci
un verde crud, un adevăr bătătorind cărarea.
Vladimir, probabil visează. deasupra urechii
i se vede un smoc de păr alb. furtuna de zăpadă
scrâșnește din dinți, un tandru mieunat
ca o poveste autentică de iarnă.
sunt complet gol pe dinăuntru. înțelegi. complet gol.
nu pot să fac nimic. poate mi-ar prinde bine un somn bun
sau poate am putea să emigrăm întro altă constelație.
cădem. cădem încet. o bună parte de vreascuri
un clișeu liniștit. iar când o să se facă frig
ne vom trezi oricum. ne vom transforma
întro lagună albastră.

apăs pe trăgaci...

tu erai alta. o particulă dintr-un viscol hoinar. iar eu?
eu am devenit altul. un simplu șal petrecut după umeri.