Lasă-mă! strigă încetinit pasul
primei ierni cu o inimă ca a mea.
Iar eu, mult prea veștedă pe atunci,
am scăpat sufletul din mine.

Taci! strigă azi cuvintele înroșite
de vânt cu suflet ca al meu.
Iar eu, mult mai senină ca altădată,
vorbesc inimii străine de mine.