fiecare iubire își are parfumul ei
asta face să-ți recunoști dragostea cu ochii închiși,
cu nările în vânt,
așa cum mamele își recunosc pruncii
doar mirosindu-le pielea

fiecare iubire are două culori
și o poveste secretă, într-o limbă uitată demult,
despre o hartă tatuată pe spatele îndrăgostiților
unde fiecare îmbrățișare e o linie curbă,
fiecare mângâiere e o linie frântă,
fiecare sărut e un semn
că ai descoperit o comoară

iubirea ta are miros albastru, de mare în furtună,
e o ceață care-mi ascunde toate reperele,
îmi diseminează punctele cardinale,
le aruncă în burțile vapoarelor, sub linia orizontului,
legănându-le spre un vis ce nu se va împlini,
câtă vreme o respir întotdeauna avidă,
întotdeauna îmi e insuficientă

iubirea mea e un val alb, dependent doar de tine,
exist câtă vreme tu exiști,
cu cât sunt mai mare,
cu atât ești tu mai puternic,
dacă taci, țărmurile îmi cântă în locul tău,
mă atrag ca un magnet,
mă zdrobesc de stânci
și mă sting la picioarele îndrăgostiților,
povestindu-le cu ultima suflare
despre marea care și-a condamnat valurile
la moarte prin tăcere

fiecare culoare își are savoarea ei,
azi, albastrul tău are gustul uitat al cenușii de mare
care se așterne sfioasă peste scheletele noastre
îmbrățișate în semn de rămas bun
albul valurilor mele are gustul dorului de tine,
dulce și amar simultan,
un voal destrămat în dansul primului vals
de așteptarea unei furtuni
care nu se va întoarce

și nu e nimic altceva împrejur,
doar o imensă tăcere
care a uitat cum să iubească