Am stat împreună cu priviri paralele,
tu vedeai prezentul
și te rugai pentru viitor meu,
eu vedeam viitorul
și mă rugam pentru prezentul tău.
În jurul nostru multime de oameni
sprijineau tăcuți cerul nopții
cu capetele descoperite,
smeriți în fața mântuirii,
în mâini cu simbolul iertării
aprins în lumânări,
mici flacări ale credinței
că va fi bine, fericire ...
Ne-am luat fiecare speranța
să-i arătăm unde locuim,
să știe unde ne găsește lumina ei
și am cinstit-o după datina învierii
și veșnica ei pomenire.
Au trecut două milenii de când
degeaba sărbătorim cu pioșenie
celesta pildă a jertfei:
„Iubește pe aproapele și iartă !”
pentru că ne răsfață în duete
egoismul și ipocrizia terestră,
invidia și ura atavică,
dezbinarea și prostia moștenită,
meschinăria și hoția nărăvită,
minciuna și orgoliul cultivat
din biblia nescrisă a fiecărei zile.