că iubirea fusese o amendă
pentru mersul pe contrasens
pe ape
așa cum ne școlise Nichita

să ne învățăm minte
cum ai pune semn la o carte prea groasă
făceam concurs care minte
mai mult

apoi am înțeles
de ce tălpile noastre au contururi de lacrimi
iar noi crezusem că o fi ploaia sau
votca poetului rămasă nebăută

azi ne-am deșteptat și simulăm doar
gestul adio
și ne ținem tălpile unul altuia cum am merge unul altuia
ștergând orice dâră de poezie cu tot cu Nichita