Fii calm si taci si asteapta,
asteapta fiara salbatica, rece, augurul ce trebuie sa-ti arate
miracolul, asteapta mantuirea ce vine
cand nu mai e vreun izbavitor.
Toate stelele stinse
trec - ostroave de foc.
In ceasul aurorii ori la crepuscul
aceeasi lumina va fi, nici de zi, nici de noapte.
Cand soarele va intra in pamant si luna in piatra
se va-ntampla: toate stelele stinse,
pe corabii carbonizate...
Atunci portile in culoare de sange vor fi in veci deschise altor zari,
atunci portile pale, orfane de sange, vor fi inchise de-a pururi.
Pamantul se va umple de pasi nevazuti si vazduhul de sunete nemaiauzite,
orasele se vor prabusi precis ca niste batai de clopot
si timpanele se vor sparge ca la cufundarea sub apa adanca,
si blandetea imensa a timpului se va perpetua
in fundul privirilor moarte, in lumini toropite,
prin miracolul care ne-atinge cu o aripa casa.
Fii calm si taci, si asteapta
ne'nsufletit pana ce se trezeste-aurora,
ne'nsufletit pana ce se sfarseste crepusculul.