Dintr-o inimă albastră,
mi-a ciocănit la fereastă,
trilul viu, bujorul roz,
din obrazul virtuoz.
Radioasă păsărica
căntă toată ziulica,
de dor piere-n codrul des,
ciripind pe al meu vers,
de dor și de dragoste
cântă ochii-n pacoste,
de pe plaiul apelor,
pe genele viselor.
Iar, sălbatic și năuc,
delirează mândrul cuc
și pleacă-n stele buluc,
să culeagă flori arzânde
pentru mândrele flămânde
de iubire și de foc,
din condeiul meu de soc.
Frunza sângelui răscoc !