nu mai am încredere în timp
ca să nu mă surprindă dimineața
am lăsat fereastra și ușa deschise
am găurit tavanul
pentru momentul venirii toamnei

privesc din geam cuvintele scrise
apoi din ușă apoi de sus și tot așa
până când frazele devin
clădiri fără geamuri și uși
prin acoperiș ies păpădii zburătoare
împrejur panseluțe nevinovate
călărite de fluturi plictisiți
și într-un dezmăț al culorilor
totul se confundă cu o casă
de turtă dulce vrăjită
din colțuri cresc brațe deschise
care să-ți împletească cosițele
atunci când vei reveni
tu.