Toamna, ca și o zvârlugă,
Cum stătea pe-o buturugă,
A sărit și a venit,
Și-n zvâcniri mi-a izgonit
Păsările călătoare,
Și-mi știrbi raze din soare.

Frumoasă-i ca-n poezie!
Rochia-i cărămizie,
Trena-i lungă, voalul plin
Cu scaieți, mohor, pelin,
Și cu volbure ștrengare,
Dezertoare din ogoare...

Pe umăr, un mărăcine,
Stă ca broșă. Apoi cine
Strânge tot ce e uscat?
Toamna, ea, că e păcat
Să le lase orfeline,
Sub vânturi să se încline...

În poala ce-abia o cară,
Pune fructele de vară
Și legumele...prin vii,
Dintre frunze arămii;
Strugurii dulcegi ca mierea,
Strivind și pelini ca fierea...

Reparându-și ușa veche,
Un bursuc fără pereche,
Transpirat de munca grea,
Cioca-boc! și bombănea,
Că de nu e toamna blândă,
Vai de el, mare osândă!

Toamna lină îi zâmbește,
Îl calmează, nu-l zorește,
Și îi dă duios, răgaz,
Să-și repare aragaz,
Soba, plita sau centrala,
Că va fi blândă ca vara.

-Toamnă, bine ai venit!
A rostit cam stânjenit...