Nori mari se strâng
deasupra sufletului meu
încarcerat în lagărul iubirii
și fulgeră, tună, viscolește
peste stropi de ploaie
și fulgi de zăpadă
ce cad cuminți, liniștiți
peste cel ce-am fost ieri,
peste cel ce azi sunt
și iarbă crește
din țărâna
înecată în sângele iubirii,
dar eu,
trec nepăsător prin toate
ca un copil ce n-a-nțeles nimic.