nu m-ar fi silit mama să port ochelari
nu aș fi văzut decât
ce aÈ™ fi vrut eu
să văd

priveam pe sub ochi
realitatea îngăduită de mine
până la un punct
când vedeam aievea, prin aer, alți ochi jucându-se
între ei până cădeau obosiți

atunci închideam ușa odăii
intram sub plapuma tăcerii absolute,
strângând în brațe
îngeri albi și negri

cu timpul
m-au silit să merg la grădiniță, unde trebuia să
văd ce vedeau toți
deși nu voiam în ruptul capului

dădeam din mâini și picioare
străduindu-mă să
fiu un înger bun

ochii vorbeau o limbă nemaivorbită
și nu se mai opreau
dacă nu m-ar fi silit ei să tac

astăzi
mă uit cu spaimă în aer,
privitul îmi face silă
s-au dus
îngerii albi și negri

ochii aceia lucizi deslușesc
umbre
pe care numai orbirea
le poate dezvălui.