Tu te-ai îmbăiat în umbre
cu aripi cu tot,
sub stejarul înalt și bătrân
prinzi dragostea nepregătită
din iubirea femeilor flămânde.

Ziua-n amiază răsufli ușurată
și aștepți cu inima fierbinte
noaptea după un crepusculul de vis,
s-asculți freamătul frunzelor crestate
care desenează coroana arborelui rege
și-i vindecă rana lăsată de furtuni
ca unei femei părăsite,copilul drag.

Timpul nepăsător fuge mai departe
ca un tren prin câmpie
pe sub care nu zboară nicio pasăre,
de departe stejarul ridică-n cer viața
și-i lasă-n custodie pământului moartea.