Noaptea plânge pe drumul fără sfârșit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albește la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.

Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
și de ce să-l audă ?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorție
am și clipe opace.

Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.