Ce grav arăți, iubitul meu! Mai vie
E marmura, ca fața ta de gheață;
Ca statuia-ți, tu nu dai semn de viață;
Mai blândă-i piatra, de-o asemui ție.

De după scut, dușmanul să se-ație,
Prietenul arăte-și a lui față.
Te caut, tu încerci să-mi fugi din brață
Ci tu să stai ca propria-ți efigie.

Spre care să mă-ndrept mai înainte?
Răceala celor doi voi îndura-o,
Căci unu-i mort, și altul viu tot nu e.

Pe scurt, spre-a nu mai risipi cuvinte,
Această piatră-atât voi săruta-o,
Până, gelos, ai să mă smulgi statuii.




Traducere Maria BanuÈ™