A adormit poporul proletar
și s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
și astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
și nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranța unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănțuită pe podele,
iar viața biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate șubredă ne-așteaptă,
căci educația e-n vacanță de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moș-așteaptă"
ne-amintește că suntem români.
Se răsucesc valorile-n acest popor,
cu dragoste de limbă și de glie,
el speră, azi, în rănile ce-l dor
și-n visul sângelui din iie.
Un tricolor doar i-a rămas
pe lespedea din pieptu-i sfânt
și-o cheie ce rotește-un ceas,
pe arealul sorții din mormânt.
Române, nu te da bătut,
căci jocul vieții e precar,
tu realizează ce ai vrut,
Acum, în an de centenar.

... 01 decembrie 2018