când regulile nu sunt importante, în camera cu lucruri
ude
stau cutii de carton desfăcute și
altele nedesfăcute ca niște geamuri cu gratii și sticlă spartă

în timp s-au strâns multe
unele... nu

altele sunt bătăi de aripi lungi și umbre ca niște pete

într-un fel e bine - nu este ușă să lase lumina să încurce
cele spuse

iar tu te desfaci cu mâinile printre gratii
în timp ce fiecare trece grăbit, un celuloid rulat înapoi-înainte
pantofii, cureaua de piele neagră, pardesiuri, ploaia cu puncte și dungi, piatra prinsă de ciment ca'ntr-un frig
tăcerea și sfori tăiate – încheieturi
apoi o privire scurtă de pasăre, o linie ascuțind umbrele

nu mi-ai spus, de ce ai fi spus când nici tu nu știai
credeam că povestea începe de-abia, dar tu o sfârșeai
cu genunchii ținându-ți inima ca într-o covată,
nu te-am înțeles și tăceai și tăceam
creionul cu care măsurai punctele zăcea într-o parte
și alb ochiul tău (apusul)

trecutul, picioarele goale, urme-n noroi
oricâte lanțuri și reguli și scânduri de vopsea scorojite
în coajă de ou pe stâncile ridicate, peste băncile cu clape apăsate
(el) tace (ea)
și neînțelesurile noastre mărunte
stau
în pârghii de clădiri înalte și strânse haine
prinse de ușă și peste toate

urme de sânge