Mă aplec peste balustradă. Un gând mă-mpinge
Să-mi arunc privirea spre fereastra ta deschisă,
Să-ți prind albastrul ochilor în palma-ntinsă
Spre marea ce doar angelicul tău trup atinge.

În inima-mi în sânge scăldată stă aprinsă
Flacăra iubirii ce în veci nu se va stinge.
Știu că prin ea iubirea pururea va învinge
De palma mea cu privirea ta va fi atinsă.

Pe o cărare îngusta, sub strat de frunze reci,
În toamnele târzii când marea se ascunde-n ploi,
Pașii tăi vărateci poposesc tăcuți. Nu mai treci.
Amintirea iubirilor se-adâncesc în noi.
O femeie albastră pășind pe vechi poteci
Și un bărbat ce pare din lumea de apoi.