vísele adânci mă trezesc în miez de noapte,
îmi răsuna în cap precum o cioară în colivie
spânzurată de un șirag de perle false.
De 24 de primăveri am obosit atâtea drumuri,
am avut atâtea șanse printre toți anii că aș fi putut închide prezentul într-un borcan
alb, mat și debusolant, ca o barcă în derivă.
Din nou, deschid cutiile vechi mucegăite,
doar să mai arunc o privire către ce am scăpat
printre Început și Sfârșit,
încât prezentul a devenit un real
loc al purgatoriului insignifiant.
O ușă între-deschisă către tot ce mă ține captivă
între perne îmbibate în cioburi de sticlă și clei
precum o miere solidă stratificată.
Am fost și eu tânără fiindcă mă mai zăresc printre
oglinzile acoperite de nămol macabru
care se scurge pe parchetul sârțâitor.